Calcule Euro 2020 | Lumini și umbre în șansele de calificare ale României. Tricolorii au locul 2 în propriile mâini, dar pornesc cu handicap real de 3 puncte față de Norvegia și 4 față de Suedia

Redactor:
Matei Udrea
Calcule Euro 2020 | Lumini și umbre în șansele de calificare ale României. Tricolorii au locul 2 în propriile mâini, dar pornesc cu handicap real de 3 puncte față de Norvegia și 4 față de Suedia
De George Pușcaș depind, în bună măsură, șansele tricolorilor de a învinge Norvegia și Suedia. Tânărul atacant a venit la timp pentru a umple golul apărut în atacul României în ultimii ani. FOTO: Mediafax
  • Publicat:

România nu mai depinde decât de propriile forțe pentru a prinde locul 2 și a se califica la turneul final al Europenelor din 2020, după ce sâmbătă a reușit să învingă în Feroe cu 3-0. Punctul smuls Spaniei de Norvegia în aceeași zi, la Oslo – prima partidă din preliminarii în care ibericii ratează victoria –, nu a schimbat essential datele problemei. În acest moment, două victorii acasă, pe 15 octombrie și 15 noiembrie, cu Norvegia și Suedia, ar asigura, foarte probabil, calificarea României.
Acum cu 13 puncte în clasament, tricolorii ar ajunge astfel la 19 puncte și n-ar mai putea fi ajunși decât de Suedia, dar cu condiția (greu de îndeplinit) ca nordicii să învingă miercuri Spania.

Cele trei variante pentru meciul de miercuri

Presupunând că favoritele se vor impune și în continuare contra echipelor mici – așa cum s-a întâmplat până acum, fără excepție –, constatăm însă că situația din clasamentul la zi este puțin înșelătoare.

România este prima dintre cele 4 echipe angrenate în lupta pentru turneul final care și-a terminat meciurile cu naționalele mici: Malta și Feroe. A obținut victorii pe linie – ceea ce este foarte important –, dar dacă și ceilalți vor face același lucru, avantajul de moment va fi anulat.

Spania mai are de jucat o partidă acasă cu Malta – e de presupus că va lua cele 3 puncte.

Suedia mai are de jucat acasă cu Feroe – e logic că va învinge, deci îi adăugăm, de asemenea, 3 puncte.

Norvegia mai are un meci acasă cu Feroe și unul în deplasare cu Malta – dacă le câștigă pe amândouă, la zestrea de acum mai adunăm 6 puncte.

Ar rezulta, dacă toată lumea câștigă cu Feroe și Malta, următorul clasament: 1. Spania – 22 de puncte, 2. Suedia – 17 puncte, 3. Norvegia – 16 puncte, 4. România – 13 puncte.

Plecând din acest loc, vedem că, până acum, în meciurile dintre primele 4 clasate,

– Spania a luat 10 puncte în 4 partide,

– Suedia a luat 5 puncte în 4 partide,

– România a luat 1 punct în 3 partide,

– Norvegia a luat 4 puncte în 5 partide.

Lucrurile se pot lămuri, în mare măsură, miercuri.

  1. O victorie a României cumulată cu una a Spaniei la Stockholm ar scoate din cursă definitiv Norvegia și ar transforma locul 2 într-o afacere româno-suedeză.

Meciul din 15 noiembrie, România – Suedia, ar deveni decisiv, oaspeții fiind avantajați și de varianta egalului.

  1. Un egal al României cu Norvegia, cumulat cu victoria Spaniei în Suedia, ar echilibra dramatic situația, cu avantaj pentru norvegieni. Presupunând că ne câștigăm meciul de acasă cu Suedia și pierdem în Spania, iar suedezii bat (normal) Feroe, atunci am fi la egalitate cu aceștia – 17 puncte. Ni s-ar alătura Norvegia, care, cu punctul de la București și încă 6 în confruntările cu Malta și Feroe, ar ajunge tot la 17.

Departajarea s-ar face la rezultatele directe consemnate între cele trei, ceea ce ar duce la următoarea ierarhie: Suedia și România – câte 5 puncte, Norvegia – 4 puncte. Ierarhizarea s-ar face la meciurile directe.

  1. O înfrângere a României cu Norvegia ar pune punct, de facto, oricărei discuții privind șansele de calificare. Suedia ar fi clar avantajată, pentru că i-ar rămâne la dispoziție atât posibilitatea de a scoate puncte la București contra tricolorilor ieșiți din cursă, cât și aceea de a termina la egalitate de puncte (probabil 17) cu Norvegia, cu atuul numărului superior de goluri înscrise în deplasare în meciurile directe (1-1 acasă, 3-3 afară).

Jocul rezultatelor ne avantajează. Jocul tricolorilor – nu

Dincolo de toate aceste calcule – care se vor simplifica mult la capătul etapei de miercuri – rămâne certitudinea că România și-ar asigura, în proporție probabil decisivă, calificarea la Euro 2020 dacă reușește să învingă Norvegia și Suedia la București. În această situație, nici măcar un egal cu Spania, miercuri, nu i-ar mai ajuta pe suedezi.

Elementul îngrijorător este însă ascuns în tabăra României. Dacă jocul rezultatelor și clasamentul la zi par să ne avantajeze, în schimb jocul arătat de tricolori naște discuții. Echipa a arătat lipsită de idei în ultimele 3 partide, cu Spania (scor 1-2), Malta (scor 1-0) – ambele acasă – și Feroe (scor 3-0) în deplasare.

România a arătat mult mai bine, de fiecare dată, după pauză. Se poate vorbi fie de lipsa de inspirație a lui Contra în alcătuirea primului 11 sau – dimpotrivă – de flerul acestuia după pauză, în schimbările făcute.
Cert este că jocul constant slab al României în prima repriză este încă un motiv să așteptăm cu circumspecție partidele contra Norvegiei și Suediei.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe și secții de votare
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe și secții de votare
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×